Doamna Mira

Pe doamna Mira, am cunoscut-o printr-o întâmplare plină de neprevăzut, ce sper să am vreodată măiestria, de a o vă povesti și vouă. Oricum, de atunci, de fiecare dată când mă înghesuie plictiseala și prea-binele, mă duc să savurez o ceașcă de cafea în salonul d-nei Mira.
E o femeie între două vârste, poartă mereu părul prins neglijent la spate, în rest aspectul fiindu-i plin de comun, dar și de bun-simț. Îți place de ea la prima vedere. A trăit multe, a învățat destule. Tace cu pauze lungi de ascultat și învățat și vorbește pentru toate sufletele. O să vedeți și voi, pe măsură ce o să o cunoașteți mai bine.

Azi, în timp ce îmi servea cafeaua, îmi spunea râzând, o glumă ce i-o spunea Omul ei, când încă mai era în viață. De fiecare dată când se îndrepta cu tava de cafea spre mica măsuță, Omul cânta:”Faceți loc! Faceți loc! Trece d-na mea, bondoc!”, bătând ritmul ușor din palme. Continua să-și spună aceste cuvinte și râdea din tot sufletul, pierzându-se un pic într-o amintire atât de dragă sufletului ei.

Pe canapeaua d-nei Mira, mă simt tare confortabil. Poveștile ei mă duc în altă lume. Parcă citesc o carte cu de toate. Intuiesc personajele și trăiesc totul. De data aceasta am vrut doar să v-o prezint. Curând, voi începe să împărtășesc cu voi, minunatele ei povești. Sper să vă placă la fel de mult ca mie.

Azi, fiecare înghițitură de cafea, a fost savurată, ascultând despre Omul ei. Când ceasul a bătut clipa realității, ridicându-mă să plec, am întrebat-o:

„Vă place mult să vorbiți despre el, așa-i? Cred ca v-ați iubit mult!”

„Eu rar vorbesc despre el. Amintindu-l vorbesc, de fapt, de mine. Nici până azi, nu am reușit să dezleg misterul, cum un om așa minunat ca el, s-a îndrăgostit de mine!”, mi-a răspuns zâmbind neînțeles, privindu-i fotografia, ce veghea peste micul salon.

Am zâmbit la rându-mi, grăbindu-mă spre realitate.

foto