O noapte albă în Paris

Mi-a plăcut întotdeauna să călătoresc. Cred că totul a început de la faptul că părinții mei nu aveau cu cine să mă lase pe timpul vacanțelor. Așadar am fost trimisă în tabere de la vârsta de doi ani. Eram nelipsită la Năvodari, Eforie Sud, Predeal, Bușteni. Dacă nu mai erau tabere din care să aleagă, eram împachetată frumos și transportată la bunici. De acolo veneam pleznind de sănătate cu un bagaj de povești și năzdrăvenii demne de pus între niște coperți colorate.

Am multe amintiri frumoase, cred că toate au farmecul lor aparte. Însă când încerc să aleg cea mai frumoasă, zâmbesc mereu, în amintirea unei nopți albe. Eram studentă și am profitat de oportunitatea de a merge să lucrez pe timpul verii în Statele Unite ale Americii. Am pornit alături de trei prieteni, colegi de facultate. Drumul părea simplu. Lung, dar accesibil. Am luat avionul din Budapesta, trebuia să facem escală la Paris și de acolo să pornim spre Boston. Pe hârtie și în teorie era totul aranjat. Ni s-a atras atenția, de către compania aeriană, când ne-am cumpărat biletele de avion, că în Paris trebuie să ne grăbim să găsim terminalul de la care plecam, pentru că avem doar o oră și 30 de minute la dispoziție să ne îmbarcăm în avionul ce ne ducea la destinație.

Însă socoteala de acasă nu e niciodată ca cea din târg.

Din Budapesta am plecat cu două ore întârziere. Ne-am făcut rapid planul de bătaie: coborâm repede și în jumătatea de oră ce ne-a mai rămas încercăm să prindem avionul celălalt. Stăteam pe scaune ca pe foc, legați între noi cu un fitil ce se tot scurta. Când în sfârșit am aterizat, am explodat și noi.

Imainați-vă, vă rog, patru zănatici care aleargă, în directă concurență cu Bolt, cu bagajele după ei. Dar, surpriză! Aeroportul Charles de Gaulle nu e gara din satul bunicilor. Ce mai! Era mai mare și ca întindere. Așa că fugi cât te țin picioarele! Aflăm că trebuie să luăm un autobuz pentru a ajunge la terminalul dorit. Îl vedem că pleacă. Ne apucăm să strigăm cât ne ținea gura ˝Așteaptă! Stai! Trebuie să urcăm și noi!˝ De unde franceză? De unde engleză? Dulcele grai românesc e sfânt în situații de criză. Ne oprește elegant un anagajat al forțelor de ordine și ne îndrumă spre o doamnă, care mai avea puțin și izbucnea în râs. Trebuie să fi fost un spectacol demn de cascadorii râsului, parol! Ni se explică frumos că următorul avion spre Boston e abia a doua zi dimineață, dar datorită faptului că nu a fost vina noastră că am pierdut legătura, ni se oferă din partea lor cazare la un hotel în apropierea aeroportului și transport.

Sursa: http://www.tapeto.com

O noapte la Paris! Gratis!

A fost încropit un bufet suedez, la repezeală, pentru toți oaspeții neașteptați. Si se pare că eram mulți! Peisajul aparent cosmopolit, s-a dovedit repede a fi unul cât se poate de mioritic. Ca și cum nu ar fi existat, merele, ˝ croasantele˝, brioșele au dispărut misterios în buzunarele prezente. Nu judecați! Nimeni nu ne promisese și mic dejun și drumul până în America se anunța a fi lung. Stăteam în holul hotelului și nu ne vedea să credem că suntem în capitala Franței. Grupul nostru s-a mărit cu încă patru întârziați și ne-am hotărât că nu putem să stăm toată noaptea în hotel. Trebuie să mergem să încercăm să vizităm cât mai mult din acel oraș minunat. Niciunul nu-l mai văzusem și ne-am gândit că vom putea dormi în timp ce traversăm Atlanticul.

Zis și făcut! Ne-am descurcat relativ ușor să ne întoarcem la aeroport, să luăm un autobuz și după aceea metroul, deși nu vorbeam franceza. Când am ieșit la suprafață (undeva în apropiere de Champs Élysées) mi-am adunat mandibula de pe jos și mi-am pus ochelarii de soare, instinctiv. Călătoria cu metroul îmi oferise un peisaj pestriț și aromat, care nu prevestea nimic din frumusețea ce avea să mi se înfățișeze în fața ochilor. Parcă această metropolă hotărâse să-și îngroape defectele sub pământ și în rest să respiri doar frumusețe. Am dat cu ochii de niște clădiri istorice, impunătoare, prin geamul cărora se vedeau imense candelabre atârnând; făceau așa multă lumină, că împreună cu iluminatul stradal părea că e zi, deși era deja nouă seara și soarele apusese de ceva vreme. Această imagine mi-a rămas în minte până în ziua de azi. De fiecare dată când auzeam vorbindu-se despre Paris, nu vedeam cu ochii minții Turnul Eiffel sau alte superbe simboluri ale acestui oraș. Nu! Eu îmi imaginam conți și contese, dansând în acele minunate săli de bal, pe acordurile orașului iubirii.

Am mers cât am putut în acea noapte pe străzile Parisului. M-am așezat sub turn și m-am simțit mică, dar cu muguri de aripi pe spate. La intrarea la Luvru a trebuit să ne dăm la o parte pentru câteva zeci de minute. Se filma „Codul lui Da Vinci”. Am urmărit ulterior filmul, cu sufletul la gură, sperând că s-a omis la editare și poate îmi observ măcar un buric de deget, ceva.

Am mirosit cafeaua de pe terasele pariziene, am admirat ușa închisă de la Moulin Rouge, am văzut un turn în departare, ce l-am imaginat a fi unul din turnurile Notre-Dames-ului (bineînțeles că nu era, dar eu deja eram prinsă în mrejele imaginației). Pe Champs Èlysèes era închisă circulația mașinilor. Se făceau pregătiri pentru 14 iulie. Am dansat în mijlocul bulevardului, o combinație între Gene Kelly si Mary Poppins, punând oameni în tribune, auzindu-le aclamațiile, râzând în imaginație că toate aceste pregătiri au fost făcute special pentru mine (ziua Franței coincizând cu ziua mea de naștere).

La ora 5 dimineața am revenit la hotel. Am dormit zâmbind în jur de două ore și am avut succes în a prinde avionul ce m-a dus spre o altă experiență de neuitat. Nu am avut atunci aparat foto cu mine nici telefon mobil. Chiar dacă l-aș fi avut la mine, pe vremea aceea, aș fi putut să-l folosesc doar pentru a suna un fotograf, el nu știa încă să facă poze. Nu am putut imortaliza niciun moment din acea noapte, însă imaginile mi s-au întipărit pentru totdeauna în suflet.

O dulce amintire…o noapte albă în Paris!

*

Această probă vine cu o surpriză și pentru voi, cititorii. Dacă doriți si vă simțiți inspirați, scrieți în comentarii cea mai frumoasă amintire a voastră, din călătorii. Momondo, vă oferă șansa să câștigați premiul „Cea mai frumoasă amintire din comentarii”. Puteți câștiga un city-break în valoare de 500 de euro sau unul din cele 5 vouchere de călătorie, în valoare de 50 de euro. Mult succes!

Acest articol a fost scris pentru Spring SuperBlog 2018.