Mi-a oferit albastrul

Am iubit marea întotdeauna. Nu-mi amintesc când am văzut-o prima oară, dar știu exact momentul când am simțit-o.

Aveam 13 ani și cu două săptămâni înainte, murise tatăl meu. Aveam deja plătită excursia la mare, așadar împreună cu mami am hotărât că nu e cazul să renunț. O schimbare de peisaj o consideram benefică. Eram sătulă de lacrimi, întuneric, miros de lumânări arse.

Am stat aproape două săptămâni. Într-o după-amiază târzie, am poposit un pic mai mult pe malul ei. Era frumoasă și liniștită. Am privit-o îndelung, iar lacrimile și-au găsit în sfârșit eliberarea. Durerea mea căpătase forma valurilor, venea și pleca, mângâindu-mă. Era ademenitoare măreția albastră. Un gând hoinar mă tot îndemna să fac un pas, și încă un pas, să mă contopesc cu ea. Voiam să fiu albastru.

Am intrat aproape mecanic în apă și mi-am amestecat gustul sărat al lacrimilor cu cel a picurilor de nemurire, de salvare. Mă simțeam mică, neînsemnată, dar iubeam chemarea mării, o simțeam una cu mine. Albastrul începea să-mi coloreze sufletul și zâmbetul la propriu.

De sub filmul fin de apă, zăream joaca razelor de soare. Era așa frumos, așa bine. Nu îmi era frică, nici dorul nu mă mai durea. Eram eu cu marea mea iubită.

Ei bine, atunci am devenit cu adevărat prietene. Un val năstrușnic m-a scos la suprafață. Plămânii mei s-au umplut de viață. Am auzit liniștea din jurul meu și căldura mi-a inundat fața. Valurile se spărgeau de niște pietre, și pe suprafața mării am văzut un portativ. Toate sunetele naturii luau forma notelor muzicale și îmi cântau cel mai frumos cântec, compus vreodată. Era cântecul vieții. Atunci i-am promis că nu am să o părăsesc niciodată.

După ani de zile, m-am ținut de promisiune și am venit aproape de ea. Povestim vrute și nevrute, îmi ascultă inima și eu îi aud murmurul. Îi privesc oglinda și îi zâmbesc cu recunoștință. Cadoul ei l-am înțeles abia acum. În diminețile când mă pierd în ochii copiilor mei, în albastrul lor pătrunzător ca ea.

Da, mi-e prietenă dragă marea. Mi-a oferit cel mai frumos cadou. Mi-a oferit albastrul.

Îți mulțumesc, marea mea iubită! Îți mulțumesc pentru viață și albastru…

Reclame

11 gânduri despre „Mi-a oferit albastrul

  1. Povestesti cu atâta patima si autentica pasiune despre mare, încît, aproape reusesti sa-mi impregnezi dor si iubire de mare, desi nu mi-a placut niciodata imensitatea ei si a oceanului, preferând si iubind dintotdeauna, apele dulci, curgatoare în cascade cristaline de pe înaltimi si lacurile montane. înprejmuite de verdele padurilor si pajistilor alpine, de linistite paradisiaca a naturii, unde doar cânecul pasarilor, zborul fluturilor si melodia curgerii torentilor printre pietre si stânci se aude, ca o simfonie a libertatii si fericirii depline, eterne !
    O seara cât mai „albastra” si senin în Suflet împreuna cu cei dragi !

    Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s