O foaie albă

M-am așternut pe o foaie de hârtie

Am căutat una liniată, poate așa căpătam o ordine, un sens

Am găsit doar un caiet de matematică, prea strâmt, prea fix

Și colțurile au început să mă zgârie

Și marginile au început să mă strângă.

Și mă rugam de X și de Y, să îmi rămână necunoscute

Sau să-mi dea timp să le-nțeleg

Și limita să aibă o formulă…

Degeaba m-am agățat de vârful creionului, rugându-l să mă scrie,

Să deseneze linii, ordine și sens,

M-am ghemuit într-un pătrat, pe care îl voiam, eventual, un dreptunghi

Sau doar niște linii ușor trasate, simplu, cu o linie punctată.

Măcar atât… o foaie liniată.

Dar viața mi-a dat o foaie albă…

P.S. Nu fiți foarte răi. E prima mea încercare de a scrie altfel. M-am jucat un pic, a ieșit ceva cam la nivel de clasa a IV-a, dar v-aș fi foarte recunoscătoare dacă v-ați putea rupe un pic din timp să-mi spuneți ce părere aveți și să-mi dați niște sfaturi. Pe zi ce trece sunt tot mai pasionată de cuvânt și am prins curaj să experimentez, să mă joc. Sper să mă înțelegeți.

Sursa foto: pinterest.ro

Reclame

17 gânduri despre „O foaie albă

  1. O foaie alba imaculata, este un un ring de dans perfect pentru X si Y, un teren curat, fara obstacole în care aceste perechi necunoscute pot valsa si desena cercuri simbolice, concentrice absolut perfecte, atemporale raportându-se permanent la Punctul Central fara sa se îndeparteze prea mult de EL ! 🙂
    O seara minunata, alaturi de minunile tale dragi !

    Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s