Ale mele povestiri

Pariu dumnezeiesc cu Noroc și Ghinion- partea 3

Soarta îi fusese mereu potrivnică. Reușea să se împiedice și pe un drum neted, ca talpa unui bebeluș. Puținele lui reușite s-au spulberat, fără nici măcar să realizeze cum și când. Se spune că și în noaptea când s-a născut, cerul se rupse și apa inundă ogorul alor săi și al vecinilor. Un bătrân mai spurcat la gură, după ce privi deznădăjduit năpasta, scuipă a pagubă și auzind țipetele pruncului nou-născut, scăpă printre dinți: „Ăsta a adus pe lume Ghinionul!”. Vorbele șuierate ale moșneagului s-au lipit de fruntea țâncului și așa însemnat, a pășit în viață.

Acum bifase și un divorț, fără vina lui aparent, fusese pur și simplu ghinionist și din toate fetele, o alese pe aia mai a dreacu’ dintre toate. Falit și nenorocit, își strânse lucrurile într-o geantă de voiaj, singura ce și-a permis să și-o cumpere, și asta din piață de la ruși, și fără o țintă anume ieși pe ușa fostei lui case, încercându-și pentru a mia oară, norocul. Rămăsese încă cu o mică speranță, era el cel mai mare ghinionist, dar poate, poate. Atât mai putea și el să facă: să spere.

Își făcu semnul crucii și spuse din toată inima un Doamne ajută!, pornind la drum. Nu avea multe soluții, nici nu se obosise foarte mult să le caute. Mergea fără țintă, așteptând ca de undeva, cumva să-i sară și lui norocul în cale. Dacă nu, avea de gând să se așeze pe marginea drumului și să îl implore pe D-zeu să îi curme suferința.

La un moment dat, pașii îl duseră la o răscruce de drumuri. Clișeu nenorocit. Problema lui era, că oricât ar fi recunoscut aceste clișee, știa că nu poate lua decizia corectă. Ghinionul îl urmărea peste tot și chiar dacă s-ar fi folosit de toată inteligența și de cel mai bun raționament, șansa să o dea cu bâta-n baltă era foarte mare. Cu un curaj apărut de nicăieri, se opri și încercă să cugete.

La dreapta se văd niște acoperișuri de case. Cel mai probabil este un sat și poate am norocul să dau peste niște gospodari cu frică de Dumnezeu și mă vor ajuta. Poate am șansa să găsesc și ceva de lucru, pe lângă vreo gospodărie și să mă bucur de ceva d-ale gurii.

La stânga nu pot vedea nimic. Doar norul ăla cam negru. Cine știe, poate o să și plouă, dacă va fi așa o să mă ude până la piele. «Doamne, dă-mi un semn! Fie-ți milă de mine, păcătosul și arată-mi drumul cel bun.»

Semn divin sau nu, după multă vreme o sămânță de gând i se așeză în minte. Auzise undeva, în treacăt că trebuie să riști, pentru a câștiga. Și gândul deveni vlăstar și lăsându-se purtat de vânt se îndoi în direcția norului prevestitor de vreme rea, dar și de câștigul promis prin riscul asumat.

Porni însuflețit și cu speranță în suflet, așadar, la stânga, spre necunoscut.

Noaptea înveli pământul cu întunericul ei. Liniștea era întreruptă, la intervale regulate, de niște icnete și sughițuri venite parcă de nicăieri. Pe o margine e cărare prăfuită, stătea cu capul în mâini Ghinionistul. Hainele i se lipiseră de trup, și apa curgea din el ca dintr-o cișmea. Barba îi era și ea udă, dar nu ar fi putut nimeni să-și dea seama dacă erau picături de ploaie sau lacrimi, de parcă ar mai fi avut importanță. Printre hohotele de plâns, care îi scuturau tot trupul, se putea auzi frânturi dintr-o conversație cu sine și cu Dumnezeu.

„De ce? Doamne, de ce? E clar! Sunt însuși ghinionul. Nimic nu mai are rost. Fii blestemat, pe veci, Norocule! Ce ți-am făcut de mă ocolești mereu? Ia-mi viața acum, Doamne, termină-mi chinul!”

Norocul și Ghinionul priveau cu ochii măriți spre omul rătăcit. Le trebui câteva minute, până când și-au ridicat ochii, cu semne vizibile de întrebare în ei, spre Dumnezeu. Niciunul, însă, nu îndrăzneau să rupă tăcerea. Dumnezeu, pentru prima dată de când poposiră în lumea lui, căpătase o alură de adevărată Divinitate supremă. Stătea drept, aparent impasibil, privind spre nicăieri și spre pretutindeni. Cu firescul lucrurilor, în cele din urmă ghinionul, nu mai putu să tacă.

Ce a fost asta? La ce am fost martori? Eu nici nu-l știam pe acest om până acum, deși se pare că a trăit toată viața lui alături de mine, chiar m-a transformat într-un stigmat. Nu cred să mă fi simțit vreodată atât de neîndreptățit, dar și de trist și debusolat în același timp. Nici nu-mi mai arde de pariu. Sunt gata să plec cât văd cu ochii. Vreau să uit că numele meu poate face atâta rău.

Zi ceva, Dumnezeule! răcni Norocul, trezit la realitate și cu indolența-i caracteristică. Jur că nu l-am evitat. Nici măcar nu am avut vreo șansă să-i apar în cale. Este absurd, ca un om să sufere atât. Chiar încep să cred și eu în puterile tale, prietene, se rățoi spre Ghinion. Hei, Dumnezeule, mă auzi? E mâna Ta? Cum poți fi așa indiferent? Se pare că am pierdut, și de data aceasta. Suntem făcuți vinovați mult mai mult ca Tine. Îmi e cât se poate de clar și acum îmi vine și mie să renunț la acest pariu absurd și să ne întoarcem pe Pământ, unde eram bine până la urmă, nefiind martori la toate acestea.

Liniște! se auzi glasul lui Dumnezeu, ca un tunet asurzitor, care îi făcu să își înghită vorbele nerostite și să își acopere urechile, instinctiv. Însă, când acesta se lovi de sufletul lor, căpătă forma celei mai mângâietoare șoapte. Trăind atâta vreme pe Pământ, ați început să împrumutați din firea oamenilor și credeți că totul se învârte în jurul vostru sau chiar al meu. Priviți cu sufletul, nu doar cu ochii cu care ați fost binecuvântați și încercați să vedeți, să înțelegeți. Nici voi, nici Eu nu am influențat viața acestui biet muritor. Totul se datorează alegerilor pe care le-a făcut el și cei din jurul lui. De la părinții care au ales să-i vorbească neîncetat despre noaptea în care a venit el pe lume și nenorocirea care s-a abătut asupra lor. Alegerea vecinului să arunce venin spre sufletul curat al copilului și să nu îl lase să uite părerea lui despre el.

Pe urmă, au urmat cele mai importante și mai determinante alegeri. Alegerile lui.

A ales să creadă tot ce i s-a povestit și să le dea o prea mare importanță. Și-a ales consoarta cu inima, fără să își asculte instinctul, aruncând totul în grija mea, printr-un «Doamne ajută!» repetat la nesfârșit. A ales să renunțe la el, la luptă. Azi, vă întrebați la ce am fost martori? Ei bine, tot la o alegere. Oricine își dădea seama că soluția bună ar fi fost să o ia în dreapta. A ales să riște sperând la câștig, aruncând din nou toată responsabilitatea pe umerii noștri. Invocând numele tău, Norocule, sperând că vei apărea în calea lui și al meu, la fel cu speranța că îi voi sări de nicăieri în ajutor. Ce a omis? Că cei care «riscă și câștigă» își calculează riscul. Nu se aruncă cu capul înainte sperând la o minune. Își asumă posibilele riscuri și muncesc pentru reușită. Și nu uitați un lucru! Nimic nu e așa de simplu pe cât pare. Nici măcar pariul ăsta, al vostru.

Haideți, mai avem de urmărit un bun creștin. Să vedem ce se va întâmpla, după care vom vorbi despre ce veți vrea să faceți în continuare. Indiferent de rezultatul acestui pariu.

(Va urma)

Pariu dumnezeiesc cu Noroc și Ghinion – partea 2

Un pariu dumnezeiesc cu Noroc și Ghinion – partea 1

Sursa foto: pinterest.ro

11 gânduri despre „Pariu dumnezeiesc cu Noroc și Ghinion- partea 3

  1. Am sa fiu Gicacontra….
    Eu as fi vazut altfel povestea lui, iar reprosurile divinitatii mi se par nefondate.

    „Și-a ales consoarta cu inima, fără să își asculte instinctul,….”

    Nu asta asteapta Dumnezeu de la noi? Sa alegem cu sufletul? Nu iubirea este defapt esenta dumnezeirii?
    Da, a facut o alegere nepotrivita, dar toti cei care aleg rational, instictiv, pentru binele lor si care ajung la 40 de ani pe pastile antidepresive sau si mai rau pe o linie de tren, nefericiti, pentru ca au ales cu mintea si nu cu sufletul, ei au facut o alegere mai buna?

    „Oricine își dădea seama că soluția bună ar fi fost să o ia în dreapta…”

    Uite ca eu vad lucrurile altfel si aici
    Umanitatea a evoluat pentru ca au existat oameni care au ales sa mearga spre stanga si nu pe cararile sigure si batatorite.
    Din rutina nu se naste niciodata progres.
    Daca tipul ar fi fost copilul meu as fi fost fericit pentru alegerile lui, chiar daca rezultatul nu a fost ceea ce astepta el.
    Asa ca reactia divinitatii ma surprinde….

    Apreciat de 1 persoană

    1. Îți respect opinia.
      Eu am scris acest text și am dat glas și viață Divinității mele. A imaginii mele subiective asupra lui Dumnezeu. Nu aveam cum să mulez pe sufletele tuturor. Și cred că acest lucru e una din frumusețile scrisului. Că există și lasă loc de interpretări.
      Cât despre iubire… da, sunt de acord, dar avem și rațiune. Iar eu am ajuns la vâtsta la care iubirea oarbă nu o mai accept sau înțeleg.
      Repet, e un text care arată o parte din viziunea mea asupra vieții și mă bucură că nu gândim toți la fel 🙂

      Apreciat de 1 persoană

      1. Sti bine ca-mi plac textele tale si nu am vrut sa para ca am un spirit critic exagerat.
        Cred ca frumusetea acestei lumi virtuale este si in diversitatea opinilor, atunci cand oamenii care le exprima sunt de buna credinta.
        Nu stiu ce inseamna iubire oarba.
        Stiu ca exista iubire, atat.
        Nu spun ca este si alegerea corecta. Poate depinde mult mediu in care traim. Din pacate in mediul in care traiesc eu 8 din 10 femei sunt nefericite, imbracate intr-o rutina otravitoare, desi material au tot ce le trebuie, tocmai pentru ca le lipseste acea scanteie.
        Nu este intamplator faptul ca accentuez in textele mele asta.
        Nu toti suntem visatori romantici, asta este clar. Nici nu cred ca ar fi ceva normal.
        Dar iubirea este esenta umanitatii.
        Iubirea fata de partener, de familie, de copii.
        Ea nu poate fi oarba.
        Alegerile noastre pot fi gresite. Oamenii alesi pot fi nepotriviti.
        Dar iubirea in sine…
        Ea nu poate fi o greseala.

        Apreciat de 1 persoană

      2. Nu am luat-o ca pe o critică, chiar deloc. Am apreciat mult faptul că mi-ai împărtășit părerea.
        Iubirea, metaforic, este iubire și atât. Însă pe acest subiect, din punctul meu de vedere, pot fi spuse multe.
        Pentru mine există iubire oarbă, acel sentiment care te face să vezi doar realitatea ta și să nu ții cont de nimeni și de nimic. Există și iubire toxică, care te macină și devine mai mult o obsesie. Dar, da, metaforic vorbind iubirea e simplă, e doar iubire și Dumnezeu însuși.
        Cât despre categoria de femei despre care vorbești, eu aici sunt cam cinică. Acolo e vorba cu adevărat de alegeri. Aleg să se complacă în acea situație, prea puține căutând soluții și rezolvări.

        Apreciat de 1 persoană

      3. Fara sa intru in polemica cu tine:
        -Nu exista iubire care te macina.
        Atunci cand iubirea iti face rau, fizic si psihic, nu mai este iubire este o dereglare psihica , obsesie.
        Pentru mine, iubirea este sentimentul care-ti face bine.
        Psihic, emotional…chiar si fizic.
        Alta forma de iubire nu cunosc. Stiu, este o viziune idealista, dar daca ajungem sa punem eticheta de iubire pe orice stare obsesiva sau chiar teama de singuratate, nu e ok…

        Apreciat de 1 persoană

  2. Eu Îl cunosc pe Dumnezeu
    Nu este cel descris de tine.
    El nu e ca un om sau zeu,
    S-o stii si tu, si …orisicine !

    El n-are forma sau structura,
    Si nu jongleaza cu „norocul”.
    El E Lumina alb-stralucitoare… pura,
    Puterea Duhului cel Sfânt si… Focul !

    Cei care îsi permit sa Îl batjocoreasca,
    Nu vor scapa nepedepsiti de EL.
    Chiar daca-I Bun si le permite sa glumeasca,
    EL ESTE REGE, SI PREOT, EMANUEL…

    O duminica frumoasa alaturi de cei dragi !

    Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s