Dragostea, mânca-o-ar puricii!

Încercări, încercări, încercări 🙂

Literatura ca utopie

„Te voi iubi o viață-ntreagă, orice ar zice cineva
Vei fi a mea, aici ș-acolo și nicicând nu îmi va păsa,
Că poate unul, câteodată, va spune: «Uite mă, la aștia doi,
Cum merg ei țanțoși, laolaltă, niște netrebnici, derbedei!»

Eu mă voi lipi de tine, mârâind la cei din jur,
Pentru că nimic in lume, nu ne va pune pe alt drum.”
Așa vorbea Grivei, dulăul, lipindu-și coada de a ei
O pisicuță mică, neagră, găsită-n ghenă, alaltăieri.

Ea tremura de încântare
Și vise își torcea încet,
Va fi o doamnă importantă,
Pe ulița din cartier.

Zile, nopți și luni trecură,
Iar Grivei și mâța lui,
Își încâlceau iubire-n blană,
Spre disperarea orișicui.

«Ia uite mă, se crede câine!
Acum de când s-a căpătat
Parcă și latră prăpădita,
Când se apucă de scuipat.

Și marele dulău, vezi bine,
Cu colții lui, ascunși în bot,
Cică ne mârâie, golanul!
Fir-ar…

Vezi articolul original 180 de cuvinte mai mult