De(spre) mine, înspre voi

Clipa când…

Literatura ca utopie

Îmi amintesc clipa. Acea clipă, lipită de niște ace de ceasornic. Mergea cu ele, fiind însuși cercul și totuși, doar o clipă. Și un simplu clipit ar fi putut-o șterge pentru totdeauna, dar nu. Ea mi-a tatuat secunda-n suflet, întâlnirea, cunoștința.

O zi, o noapte, mai contează? A fost dragoste la prima vedere. Ce stupid și cât de clișeic sună. Până și repulsia mea inițială nu poate fi descrisă, decât prin niște cuvinte prăfuite, zbârcite și înghesuite în ridurile hârtiei mototolite. Pentru că, după aceea, ca un amant perfect, m-a cucerit. M-a dezbrăcat de inhibiții, mi-a rescris numele îngroșând c-ul,u-ul, r-ul, v-ul, nici măcar a-ul nu l-a neglijat. M-a scris și definit. M-a renăscut.

Da, îmi amintesc clipa când am devenit una cu el. De la primii aburi cu care m-a întâmpinat, mi-a evaporat toate „fumurile”. Așa se spune, nu? M-am făcut mică, dar fericită. Cum doar un om mic…

Vezi articolul original 234 de cuvinte mai mult

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s