De(spre) mine, înspre voi

Oglinda nu minte

Tema zilei – Acid

Literatura ca utopie

Era o clădire imensă situată în spatele unei curți umbrite de copaci stufoși. De la stradă îi putea fi zărit doar acoperișul de culoarea timpului trecut. Coridoare lungi și întunecate împărțeau fiecare din cele patru etaje, în jumătăți lungi și subțiri. Una lângă alta, erau zeci de uși, dungi negre întinse pe albul murdar al tapetului scorojit. În spatele lor erau păstrați cu sfințenie cei mai frumoși oameni din lume. Aveau o frumusețe așa de rară și de spectaculoasă, încât au trebuit izolați și aduși aici, pentru a nu fi zăriți de nimeni.

Făcuseră multe victime în trecut. Unii orbeau instant când îi priveau, alții se îndrăgosteau și mureau de inimă rea. Erau și cei care nu puteau suporta nedreptatea că ei s-au născut urâți și din invidie și suferință își luau zilele.

A trebuit să se găsească o soluție rapid. Frumoșii nu mai puteau fi lăsați să umble pe…

Vezi articolul original 366 de cuvinte mai mult

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s