Strada Speranței nr. 3

„Sunt dependentă de… Frumusețe!

Mi-a plăcut Frumosul mereu, în toată complexitatea lui. Dar l-am înțeles și cuprins pe de-a-ntregul, când în viața mea au apărut minunile mele, întâmplările mele perfecte, copiii mei. Și de atunci scriu.

Scriu despre Frumusețea de a fi femeie, mamă, soție. Frumusețea de a înțelege fericirea și de a accepta tristețea. Frumusețea de a trăi jucându-te!”

Așa mă descriam cititorilor mei pe primul meu blog. L-am creat la scurt timp după ce am devenit mamă. Am simțit nevoia să scriu o scrisoare adresată copilului meu, dar voiam să o sădesc cumva în timp. Să îi ofer eternitatea. A o așterne pe hârtia virtuală și a o trimite undeva pe internet, mi se părea soluția perfectă.

Cum a început totul?

Povestea mea e simplă. În ea s-ar putea regăsi multă lume. Aș putea să vă povestesc fiecare decizie luată, fiecare pas făcut, punând virgulă după virgulă și terminând cu un punct hotărât. Însă, frumusețea de a avea un blog este că îți permite să creezi povești. Să îți prezinți adevărul și gândurile în stilul tău propriu, adunând alături de tine oameni care rezonează cu felul tău de a fi, care ajung să îți îndrăgească cuvântul scris.

Așadar, vă ofer un exercițiu de imaginație. Vă invit la o plimbare pe strada care m-a adus până aici.

Strada Speranței nr. 3

Scrisul nu a fost ceva care să mă atragă. Nici nu am avut curiozitatea să încerc. Citeam cărțile scrise de alții și credeam că toate au fost deja spuse așa de bine, încât nici nu ar merita să mai încerce cineva să scrie ceva nou. Literele au început să mă îndemne să le aștern pe hârtie în clasa a noua de liceu. Prietena mea, cea mai bună de până atunci, alesese un alt profil. Ne lipseau poveștile și timpul petrecut împreună în aceeași bancă. Așadar, ne-am hotărât să ne scriem scrisori. Încă nu aveam internet. Sincer, nici nu știam că există. De telefoane mobile nici nu putea fi vorba. Scriam seara, când simțeam nevoia să îi spun ceva.

Anii au trecut, însă, și nu am mai acordat niciun gând scrisului. Până am devenit mamă. Atunci s-a sădit în mine ideea de a avea un blog. Despre copii, bineînțeles. Erau tot universul meu. Nu am știu de unde să încep. Am încercat pe platforma WordPress, dar la momentul respectiv mi s-a părut foarte complicată. Așa am ajuns pe Blogspot.

Sun and Steel s-a numit prima mea pagină de Facebook. Vă întrebați ce legătură are cu bloggingul? Nici una! Doar că eu, la vremea respectivă, nu știam asta. A fost un moment de rătăcire de blondă, care m-a ținut cam patru luni. Am creat pagina și eram convinsă că am blog. Însă nu știam unde să scriu. M-am luminat cu un pic de întârziere și mi-am încercat norocul pe cele două platforme amintite. Având în vedere că aveam un nivel tehnic de invidiat, WordPress-ul mi s-a părut foarte complicat, așadar am rămas pe Blogspot.

Acum trebuia să mă concentrez asupra numelui. Fie că e vorba de un nume de domeniu sau unul de subdomeniu, regula de aur este să fie unul unic, ușor de reținut și care să te reprezinte. Ulterior, aveam să aflu că trebuie să fie și liber, dar toate la timpul lor.

Vă amintiți că sunt dependentă de Frumusețe, da? Ei bine, numele ales a fost un îndemn: Încearcă frumusețea!

Mi-am modificat numele paginii de Facebook (nu uitați, eu eram încă ferm convinsă că au legătură!) și m-am pus pe scris. Un fel de jurnal, l-aș putea numi. Mă citea mama și prietenii, dar eu eram încântată! Încet, încet am căpătat încredere în mine. De fapt, literele au început să mă cucerească. Concepeam texte mereu. Mă inspiram din orice și o încântare, pe care nu o mai simțisem, a început să pună stăpânire pe mine. Și atunci am prins curaj. M-am hotărât că e momentul să am propriul meu site!

Credeți-mă, nici acum nu știu ce doream de fapt. Nu aveam cunoștințe, nici cititori. Îmi plăcea doar faptul că o extensie .ro sau .com mi-ar da confirmarea după care cred că tânjeam.

Înțelept ar fi fost să apelez la o firmă specializată pe înregistrare domenii web, dar mie îmi dădea târcoale doar speranța că: da, pot scrie! Și după cum cred că v-ați dat seama deja, când venea vorba de lucrui tehnice nu știam o boabă. Așadar, tot la mediul online am apelat.

Am scris simplu pe Facebook: prieteni dragi, care vă pricepeți la făcut site-uri?

Spre surprinderea mea, chiar am primit răspuns și așa a început (scurta) mea aventură în ale blogului…pe domeniu.

A fost un proces plăcut, datorită omului meu drag. M-a îndrumat la fiecare pas. De la verificarea de domeniu web, la alegerea firmei de hosting și până la ultimele detalii ce țineau de aspect și conținut. A ieșit ceva foarte frumos, la care și acum mă gândesc cu nostalgie. Am avut și logo! S-au înmulțit și cititorii și mi s-a dezvoltat și mie limbajul.

Recitesc și acum cu mare drag opinia unei cititoare:

Prietena mea, Mona, o mămică faină și un suflet frumos, medic, soție, mamă și…multe roluri, s-a hotărât să vorbească! Și nu, nu are de zis titluri de cancan, ci are de zis din frumusețea vieții ei de zi de zi. O admir pentru decizia ei de a vorbi cu cuvinte frumoase, dar reale, desprinse din paginile vieții ei, nu a altora, cu cuvintele ei, nu copiate, în parametrii ei, nu impuși de alții!

Aceste rânduri mi-au dat speranță. Hai, că pot scrie ceva! Am ce spune! Cel puțin, așa credeam.

Însă, la fel de firesc cum am început, tot așa m-am oprit. Literele s-au șters și mi-am văzut de viață. Un scenariu în care scrisului nu îi fusese distribuit niciun rol.

Dar asta înseamnă o plimbare, nu? Și la asta v-am invitat. O contemplare, fără grabă, a unor pași.

Site-ul nu-l mai am. Acum știu că aș fi avut posibilitatea să fac o prelungire de domeniu. Acest lucru este posibil oricui, dacă apelează la firme specializate. Însă, anii au trecut și am renunțat la visul meu (îmi place să-l numesc așa), m-am dedicat rutinei de zi de zi și scrisul l-am rezervat înzestraților.

Toate până la un dosar galben!

20181030_1318163559075702945867318.png

Într-o zi, a venit mama în vizită la mine. Fără să îmi spună nimic, mi-a înmânat un dosar galben. Erau toate textele mele scrise, pe care le-a imprimat, de parcă erau adevărate opere de artă. Am răsfoit filă cu filă. Am recitit și verificat fiecare virgulă. Și am simțit că am pus punct prea repede. Încolțea din nou în mine dorința de a scrie.

Când am devenit mamă am așternut primele gânduri, mama mea mi-a oferit din nou imboldul!

Și am luat-o de la capăt. De data aceasta cu un nume care mă definea și care mi-a venit natural: O carte nescrisă. Poate pare pueril faptul că ținând acel dosar în mână am simțit că e prima mea carte. Însă acesta a fost sentimentul avut. Mi-am dorit să scriu cartea mea, chiar dacă era încă „nescrisă”.

De data aceasta m-am îndreptat spre platforma WordPress. Mă simțeam deja mai confortabil. Domeniul avut îmi era tot pe aceeași platformă, așadar am zis că mă descurc. Designul mi l-am făcut singură, urmând niște reguli simple. Scrisul să fie negru pe alb. Atât mă interesa. Și am mai adăugat un artificiu. Să fie mobile friendly. Începusem și eu să mă lipesc de telefon. Mă îndepărtam repede de ceva care nu puteam citi cu ușurință de pe mobil. Așa că, nu m-am complicat. Am ales o temă care să aibă poze, fundal alb și să nu își modifice foarte mult aspectul, indiferent de accesare. Recunosc, m-a cucerit și faptul că e stropită cu un pic roșu, culoarea care mă definește.

Astăzi, urmând sfatul unei bune prietene: Mame suntem multe! Tu ești unică, scrie despre tine!, scriu de(spre) mine, înspre voi. Sunt eu, cucerită de puterea cuvântului scris. Și drumul meu e abia la început.

Bine ați venit pe strada Speranței nr. 3!

De ce am denumit-o așa? Deoarece e drumul meu stropit cu speranță. Iar de data aceasta e plină de noroc și vise purtătoare de aripi. Din a treia încercare am reușit!

M-am convins că asta sunt: un om cu dorința de-a scrie. Păstrez melancolia hârtiei împăturite. Și tânjesc după unele beneficii pe care le aveam fiind pe domeniu propriu. Însă, plimbarea mea abia începe. Pas cu pas voi ajunge la destinație. Oricare ar fi aceea…

Dar puteți fi siguri că am să v-o destăinui. Unde? Pe blog!

Acest articol a fost scris pentru SuperBlog 2018, ediția aniversară de 10 ani.

Sursa foto: @domaz.ro (profil Facebook) și arhiva personală.

domaz_logo_tag_line_color_1535750041-300x300
Sponsor
Reclame

11 gânduri despre „Strada Speranței nr. 3

    1. Mulțumesc!!! Ești printre primele care pășit aici. 😊 Prima a fost adolescenta rebelă. Ea mi-a lăsat și primul comentariu primit vreodată. Dar așa m-am bucurat și speriat când am văzut că mă urmărește cineva. De unde a apărut? Cum m-a găsit? Ce înseamnă asta? Eram așa debusolată. Încă nu descoperisem „reader-ul” 🙈
      Însă acum deja sunt ca acasă aici, cu voi! Tare recunoscătoare sunt!
      Te îmbrățișez!

      Apreciat de 1 persoană

  1. Eu te-am cunoscut prin intermediul SuperBlogului. Nu stiu când exact, probabil dupa o proba pe care ai castigat-o. Asta e tipul de curiozitate care te împinge sa cauti, dar nu si sa ramâi.
    De ce am ramas? Simplu!
    Exact asa cum ti-am scris la articolul unde am simtit ceva lipsa, si-mi cer înca o data scuze pentru îndrazneala, am simtit ca trebuie sa ramân, sa revin cu drag mereu la acele senzatii de liniste si pace pe care le transmit scrierile tale. La Gigel, ma duc de câte ori vreau sa ma amuz copios.. la Oli, ma întorc mereu cu aceeasi admiratie si, trebuie s-o spun, ies mai bogata în limbaj artistic si parca mai determinata dupa ce-o parcurg… da, ca pe un drum
    lung, fara întoarcere.
    Dupa ce te citesc, ma apuca nostalgiile si dorurile de tot ce era frumos în copilaria mea, de ceea ce n-am apucat sa traiesc… ori îmi fac iluzii ca as putea jongla cu timpul, asa cum ai jonglat tu în articolul pentru Exreme Travel.
    Totul functioneaza ca un magnet la mine… ma atrag persoanele si scrierile care au ceea ce nu am.
    Succes, Mona!

    Apreciază

    1. Mulțumesc, Daniela!
      Și eu am trecut pe multe „străzi”, dar am revenit doar pe acelea care îmi ofereau ceva. O senzație, o plăcere, o admirație. Fiecare avem plusuri și oferim bucăți din noi cititorilor. La tine mă facsinează joaca ta. Ușurința cu care jonglezi cu cuvintele și cum presari umor sau vise în toate articolele tale. Mă bucur enorm că v-am descoperit. Pe tine și pe Olimpia. Am doar de învățat de la voi!
      Te îmbrățișez!
      Succes și ție!

      Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s