Firimituri de cer

Autor: Em Sava, Sweet & Salty

Ilustrații: Anaphielle, Dana Codori

Își lipi năsucul de sticlă și privi în noapte. Firimituri de cer veneau în rotocoale mari, se opreau în dreptul ferestrei și se uitau mirate la ea, apoi se așezau cuminți pe pământ, exact ca frișca pusă de mama pe tort.

Firimiturile de cer se roteau, făceau reverențe și se clădeau cu grație unele peste altele, la baza stâlpului ce susținea felinarul. Nu vedea bine dacă sunt fluturi minusculi, ori zâne în rochițe albe de bal. Erau prea mici ca să le vadă din casă. Își îmbrăcă cu greu peste pijama paltonul și își trase căciula. Cizmulițele nu le putea încălța singură, că aveau șireturi lungi și doar mama putea să le lege, dar nu se va murdări pe șoșonii ei roz, sub formă de iepurași, că afară era alb și curat. N-o s-o certe mama. Se chinui să ajungă la clanță și deschise cu greu ușa. Mama era ocupată în bucătărie și râdea tare de ceva ce-i spunea tata, așa că nu băgă de seamă când rotogolul roz, pe care-l credea în lumea lui moș Ene, trecu ca o umbră pe lângă perete.

Le va aduce și lor câteva firimituri de cer, gândi zâmbind. Apăsă butonul de deblocare al ușii, că știa cum să facă. O lăsase mama să se joace de multe ori. Lăbuș se gudură pe lângă ea, dând din coadă. Pe stradă erau oameni mulți, unii se opreau și colindau pe la ferestre:

– Steaua sus răsare, ca o taină mare….

„Coruri de îngeri…” se gândi ea înțeleaptă. Bunica îi povestise cum de Crăciun s-a născut Mântuitorul, micul Isus. Și atunci coruri de îngeri i-au vestit venirea pe lume.
Știa ea bine că vine Crăciunul, doar desenase Moșului ce daruri să-i aducă. Se opri sub felinar și se uită în sus. Firimiturile se ciocneau de năsucul ei și îi dădeau pupici reci, udându-i fața și făcând-o să râdă tare. Încercă să apuce în palme câteva, să se uite la ele Dar nu se lăsau prinse. Nu putea să le ducă în casă, așa că se întoarse pe călcâie, cu Lăbuș după ea. Însă clanța mare nu-i mai asculta mânuțele și-i aluneca de câte ori ajungea s-o prindă. Degetele îi erau înghețate și firimiturile din cer se jucau cu ea, grăbite deodată, fără să știe că ea nu mai vrea să se joace, că-i este frig și vrea în casă. „Așa o fi simțit și micul Isus, când nimeni nu-l primea la căldură”, gândi și bobițele de lacrimi rotunde se confundau cu fulgii de nea ce i se topeau pe față și pe mânuțe.

Ușa se deschise brusc și în fața ei apăru chipul dulce și îngrijorat al mamei. Descoperise că fata nu-i și ieșea să o caute. Adormi toropită, auzind ca prin vis „Steaua sus răsare… ”

Când deschise ochii era deja dimineață și Moșu’ se strecurase abil în timp ce ei dormeau și le lăsase în sufragerie un brad uriaș, până-n tavan, cu luminițe care clipeau iute-iute, cu globuri colorate și bomboane. Iar sub brad multe cadouri pentru mama, pentru tata, dar cele mai multe pentru ea. Le deschise fericită, apoi se întristă brusc.
–  Ai fost cuminte și Moșu’ ți-a adus tot ce ai pus pe listă. De ce ești supărată?
– Pentru că sunt doar cadouri pentru noi. Moșu-a uitat de Isus. Iar azi e ziua Lui…

Articol din seria Povești de decembrie