Era o zi de toamnă târzie. Cel puțin, doar în calendar iarna își anunța prezența imediată. Însă, toamna se ținea încă mândră. Își scutura frunzele îngălbenite, ca pe niște bijuterii. Și vântului parcă îi șoptea să le lase. Să nu le invite la dans. Totul trebuia să fie neclintit, să formeze o poză în care doar liniștea să fie auzită.
Am pășit șoptit pe strada care ducea spre un carusel dezlipit dintr-o carte de povești. Nu voiam să mă fac vinovată cu tulburarea acelei atmosfere. Ca o umbră m-am strecurat printre oamenii opriți în contemplare și mi-am așezat bucățile de suflet pe căluții care așteptau cuminți.
Și dintr-o dată tabloul a căpătat viață. Caruselul a început să se învârtă și liniștea fu acoperită de niște acorduri venite de nicăieri. Număram întoarcerile căutând cu ochii și cu sufletul sursa notelor muzicale care se lipeau de nori.
Pierdută printre cercurile regulate făcute…
Vezi articolul original 153 de cuvinte mai mult
O carte nescrisă 
Îmi place cum scrii. Te citesc cu drag.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Mulțumesc mult!
Pentru lectură și pentru acest semn de apreciere. O noapte liniștită îți doresc!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Privind optimist prin credinta, iubire si dor,
Spre minunile desprinse din tine,
Ascultând melodii, simfonii, ce nu mor,
Cazând uneori, obosit si sfârsit de rutine,
Te ridici si pasesti îndraznet spre mai bine…
ApreciazăApreciat de 1 persoană