Iubirea d-nei Mira

Vă mărturisesc că scriu cu gura plină. Nu mă pot opri din mâncat. Abia m-am întors de la d-na Mira din vizită și m-am așezat să vă povestesc și vouă. Dar după cum cred că știți deja, nu plec niciodată de la dumneaei cu mâna goală. Mereu îmi pune în mâini un pachețel frumos ambalat plin de bunătăți de toate felurile. Cornulețe presărate cu vise, eclere umplute cu amintiri. Comori făcute de mâna ei care îmi oferă gustul dulce al copilăriei.

Azi am râs și am tors povești, de parcă doar noi două am existat pe pământ. Pe cuvânt că timpul își ia o pauză când sunt în salonul d-nei Mira! Râd și acum când mă gândesc la o istorioară cu Dorul ei. E musai să v-o spun și vouă!

Am iubit, draga mea, cât pentru mii de vieți. Așa simt. Nu pot să îmi imaginez că ar mai exista cineva pe pământul ăsta, care să fi iubit așa ca mine! Nu pentru că aș fi eu specială. Nu! Ci pentru simplul fapt că un bărbat cum a fost Dorul meu nu a mai existat. Iar eu l-am iubit pe el! Am fost și sunt iubire. Iubire pentru el. Zâmbesc mereu când realizez că voi muri ca soție a lui și voi continua să-mi trăiesc sentimentele și după ce viața de aici mi se va încheia.

Știi ce minunat poate fi să fii soția iubirii? Să te întrebi zilnic: de ce m-a ales pe mine? Să tremuri când îi auzi glasul strigându-te, să te emoționezi când brațele te cuprind în cea mai sfântă îmbrățișare, să guști în fiecare dimineață cea mai bună cafea sau să îți pui seara capul pe cea mai odihnitoare pernă, umărul lui? Știi tu cum se simt toate acestea? Dacă nu, înseamă că nu l-ai iubit încă pe el, pe Dorul tău! Da, draga mea! Eu am fost o norocoasă. Am cunoscut iubirea și am făcut-o parte din mine. Fără ea nu știu să trăiesc și nici să mor.

Iar când îndoielile îmi mai dădeau târcoale, când întrebări și temeri își arătau sfioase colții, era suficient să mă văd în ochii lui. În ei deveneam perfectă. În ei eram Mira. Mira lui.

D-na Mira își aranjă cu o ușoară cochetărie o șuviță de păr și zâmbi unor ochi doar de ea știuți. Era frumoasă! Mai frumoasă decât o văzusem eu vreodată. Oare așa o vedea și Dorul ei? Așa să arate iubirea? Am mușcat cu poftă dintr-un ecler umplut cu ciocolată și am continuat să o ascult fascinată.

Să știi că era și un farsor de zile mari. Îi plăcea să râdă, să trăiască. Toate erau o glumă bună pentru el. Din orice găsea motiv de voie bună.

Într-o zi eram obosită. Trebăluiam prin casă, negăsind nicio clipă de răgaz. Și nu știu cum făcea, dar tot dispărea. Când voiam să-l rog sau să-l întreb ceva, ia-l de unde nu-i! Trăgea o fugă la birtul din sat la o poveste cu ceilalți gospodari. De băut, nu a băut niciodată mult, dar un pahar de vorbă îi umplea lui sufletul de încântare. Când în sfârșit îl prind în casă încep să îi spun cu năduf:

-Nu se poate așa ceva, măi omule! Nu stai niciun pic lipit de casa asta! Se poate așa ceva? Potolește-te și ajută-mă și tu, chiar am nevoie!

Mi-a zâmbit, domolindu-mi toată supărarea și furându-mi un pupic pe obraz, s-a apucat de făcut ceea ce-l rugasem. Nu cred că a trecut mai mult de o oră și când am vrut să îi spun ceva, nu l-am mai găsit nicăieri. Din nou! Vai, mi-e și rușine să reproduc ce vorbe mi-au ieșit pe gură atunci!

Treaba însă nu se lăsa așteptată. Nervoasă, am ieșit pe ușă să merg să văd de animale. Când trec pragul, ce crezi că îmi e dat să văd? Dorul meu era lângă peretele casei, cu picioarele și mâinile desfăcute și nu se mișca.

-Ce faci, om nebun? Eu te caut și te blastăm de mi-am făcut păcate cât pentru zece ani și ție îți arde de plajă? Sau ce, Doamne iartă-mă, faci aici?

-Te ascult iubirea mea! Te ascult! Ai zis că nu stau deloc lipit de casă! Ei bine, iată-mă! M-am lipit de ea și nu mă mișc de aici până nu-mi spui tu, dragostea vieții mele.

Pfff… mi-a venit să îi arunc lăturile în cap, dar m-a pufnit un râs din toată inima. Îmi curgeau lacrimile și mă durea burta, iar Dorul mă pupa și mă învârtea într-un vals a cărui muzică doar noi doi o auzeam.

Pentru că asta e iubirea, draga mea: viață, supărări, dragoste și râs până la lacrimi! A rămas lipit de casa noastră și de inima mea, până ce s-a grăbit să plece să îi facă pe îngeri să râdă. Însă știu că mă așteaptă. Probabil cu picioarele și mâinile desfăcute lipit de poarta Raiului.

D-na Mira începu să râdă și se ridică să umple farfuria cu alte bunătăți. Râsul ei avea sunetul iubirii, ea toată era iubire!

Iubirea d-nei Mira was originally published on O Carte Nescrisa

Iubirea d-nei Mira was originally published on O Carte Nescrisa

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s