Nescrisele mele

Iubirea cu miros de simplitate

Îmi amintesc, de parcă ar fi fost ieri, cum îi priveam pe bunicii mei, cu ochii mari, clipind doar a mirare.

M-am trezit în universul lor, când încă îmi lipsea și conștiința sinelui, dar un sentiment de bine mă inunda în clipa când le treceam pragul.

Detaliile de peste zi aveau să îmi devină importante în amintiri, abia peste câțiva ani. Azi îmi e sufletul împletit cu o lumină galben-tremurată, a unui bec ce mă fascina cum atârna direct din mijlocul tavanului. Casa mirosea a lemne arse, a mămăligă și a grajd. Un miros de trudă căruia îi trosneau fălcile de la căscat. Căuta odihna, iar lumina aceea părea să păstreze încă forfota de peste zi.

Și numai ce o vedeam pe bunica, mama-bună, că se urcă pe un scaun și nu apucam să deschid destul de larg gura, că o hârtie albastră înconjura galbenul și jumătatea de cameră, unde era patul bunicului, se pierdea în semiumbră.

Eu stăteam cocoțată în patul bunicii și refuzam să adorm. O priveam atentă cum începea să spele vasele într-un lighean, trecându-le cu grijă prin mai multe rânduri de apă curată. O făcea calm, în șoaptă.

Tata-bun deja era întors cu spatele, proteza grea de lemn îi era rezemată de marginea patului, așteptând să-i poarte pașii în zorii zilei spre rutina unei vieți simple. Muncă, animale, sudoare.

Când mama-bună vedea că nu vreau să dorm fără ea, începea să-mi spună povești. Murmura aventuri, frânturi de vitejie și desena frumusețe în mintea mea.

După ce ștergea ultima farfurie, se ducea și-l învelea pe bunicul sărutându-i ușor bătăturile de pe mână. Se întorcea zâmbind spre mine și se dezbrăca în liniște, îmbrățișându-mă cu iubire.

Dimineața îl auzeam pe bunicul cum căra lemne în casă, cum pregătea focul și punea o cană de lapte cald pe masă, încet să nu o trezească pe bunica. O lăsa mereu să doarmă o clipă mai mult. Și ca o adiere, îi atingea fruntea cu mâna. Urma sărutului ei o făcea să zâmbească în somn, iar el șchiopătând ieșea să vadă de animale. Și ziua începea.

Sursa foto: pinterest.ro

Iubirea cu miros de simplitate was originally published on O Carte Nescrisa

2 gânduri despre „Iubirea cu miros de simplitate

  1. Mona! Mona! Ce faci cu inima mea? Amintirile tale sunt personale, dar după ce le transmiți, nu mai rămân așa, ele se înfig în sufletul fiecărui cititor, prin culori, miros, stare, sentiment… Și iubim aceste umbre de sub becul cel galben. Și …Ne doare absența bunicilor, atât de vii odată. Dumnezeu să-i aibă în pază! Și să-i odihnească!

    Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s