Plouă

Plouă. Plouă cu stropi mari, rotunzi și limpezi. Parcă toți norii și-au agățat batistele de stele și le-au acoperit. Iar lacrimile lor se revarsă peste pământ nestingherite. Dar simt că sunt lacrimi de fericire. Că s-a întâmplat ceva în cer ce i-a făcut să râdă în hohote. Luna zâmbește undeva ascunsă. Zâmbet de mamă împlinită. … Continuă lectura Plouă

Reclame

Versuri albastre

Azi îmi miroasea a albastru, iubite! Miros de iubire stropită cu flori. Ori poate erau doar câteva doze potrivite De condimente albastre rupte din nori. Și cerul e alb acum de mirare, Văzându-ne cum ne învelim cu el. Cum lacrimile ni se pierd amândurora-n mare, Un amestec perfect de albastru etern.

Bucăți de soare scăldate-n usturoi

Pregătirile începeau din Ajun. Se ștergeau toate urmele lăsate de sărbătorile de iarnă, se deretica peste tot, până ce micuța casă sclipea de curățenie. Miroseau podelele a ud și a truda bunicii. Frecate cu o energie nemaivăzută, recăpătau culoarea pădurii. Noi, copiii, eu și verișorii mei, priveam toată această forfotă din jurul nostru și o … Continuă lectura Bucăți de soare scăldate-n usturoi

La mulți ani cu aduceri aminte și speranță

În ultima zi de decembrie, printre arome îmbietoare și aburii care fac capacele oalelor să danseze, gândul ți se întoarce cu un an în urmă. Fie că ești persoana care se rătăcește în nostalgie în mod regulat, fie că nu, sfârșitul unui an vine întotdeauna cu aduceri aminte. Îți amintești de promisiuni rostite și respectate … Continuă lectura La mulți ani cu aduceri aminte și speranță

Viață unei zile de toamnă târzie

Literatura ca utopie

Era o zi de toamnă târzie. Cel puțin, doar în calendar iarna își anunța prezența imediată. Însă, toamna se ținea încă mândră. Își scutura frunzele îngălbenite, ca pe niște bijuterii. Și vântului parcă îi șoptea să le lase. Să nu le invite la dans. Totul trebuia să fie neclintit, să formeze o poză în care doar liniștea să fie auzită.

Am pășit șoptit pe strada care ducea spre un carusel dezlipit dintr-o carte de povești. Nu voiam să mă fac vinovată cu tulburarea acelei atmosfere. Ca o umbră m-am strecurat printre oamenii opriți în contemplare și mi-am așezat bucățile de suflet pe căluții care așteptau cuminți.

Și dintr-o dată tabloul a căpătat viață. Caruselul a început să se învârtă și liniștea fu acoperită de niște acorduri venite de nicăieri. Număram întoarcerile căutând cu ochii și cu sufletul sursa notelor muzicale care se lipeau de nori.

Pierdută printre cercurile regulate făcute…

Vezi articolul original 153 de cuvinte mai mult