Vânătorul cu colțuni roșii

Azi am mușcat din madlena lui Proust. Puțin spus mușcat. Am mâncat-o cu o poftă de cred că a zis pântecele că a înnebunit gura.

M-am jucat noul JOC PREPELIX PANO!

În momentul când a apărut prima prepeliță pe ecran, m-am trezit în camera de cămin din facultate. Toată încăperea a început să miroasă a cartofi prăjiți și tinerețe. Purtam, pe vremea aceea, niște colțuni de culoare roșie, care îi puteam ridica până aproape de genunchi. Cam de lungimea unor cizme de vânătoare. Că eram un vânător veritabil, vă spun! Așezată foarte confortabil în fața unui calculator (mândrul deținător al unei singure cifre, nu mai rețin doi sau trei; 486-ele îl lăsasem acasă la mama), împușcam cu drag și spor…prepelițe!

Vă mai amintiți de Prepelix?

O dată cu intrarea noului mileniu în casa noastră, aproape toate monitoarele au fost invadate de aceste simpatice păsărele. Pe coridorul căminului, din spatele fiecărei uși se auzeau împușcături și sunetul prepelițelor doborâte sau strigătele vânătorilor copleșiți de invazie. A fost o adevărată nebunie!

Ei bine, după mai bine de 15 ani, mi-am pus din nou colțunii roșii în picioare și m-am pornit pe distracție. Am luat pușca în mână și la vânătoare cu mine! În câteva clipe eram așezată în poziția de pândă, încercând să nimeresc cât mai multe aripate. Deși mintea și apetitul pentru cartofi prăjiți mi-au rămas aceleași ca prima oară când am jucat acest joc, calculatorul meu m-a părăsit de mult. Vreau să vă spun că am intrat și eu în rând cu lumea, cu prepelițele mele cu tot. M-am jucat varianta JOC MOBIL! Da, pe telefon. Însă credeți-mă că am fost și eu, la rândul meu, mobilă, chiar agilă de-a dreptul.

M-am plimbat în toate direcțiile pe câmpul de luptă, 360°. La un moment dat începusem să mă învârt pe loc, cu telefonul în mână. Mai lipsea să dau din călcâie și să îmi iau zborul. Mă credeam deja în varianta VR (realitate virtuală, nu alta). Îmi lipseau doar ochelarii cardboard.

Și…puf…și…paf… am început să nimeresc prepelițe. Chiuiam de bucurie ca un copil. Eram iarăși bucuroasă, fără griji, glumeață, jucăușă și cu o mică doză de nebunie. Exact ca originalul JOC PREPELIX PANO! Nu degeaba este încadrat în categoria JOC COPII. Fiecare copil, chiar dacă are cinci ani sau este ascuns sub un păr alb, îl joacă cu aceeași plăcere.

În timp ce ținteam prepelița care zbura deasupra unui nor, simt că mă trage cineva de mână. Ridic ochii din ecranul telefonului și spre surprinderea mea, zăresc doi oameni mici lângă mine.

–Mami, ce faci acolo? Ce te joci?

Mă uit la ei, mă uit la prepelițele care zburau nestingherite pe ecran și îmi observ colțunii roșii în picioare. „Prepelix, I’ve a feeling we’re not in Kansas anymore…”* Nu mai eram studenta din camera de cămin cu miros de tinerețe. Eram mami…

–Mă joc Prepelix. Împușc prepelițe și fac multe, multe puncte.

–Vreau și eu! Vreau și eu! Să văd! Să văd!

–Imediat, aveți un pic de răbdare să treacă 90 de secunde, să se temine runda. Stați așa! Mai astea mici… și încă vreo două, cred că am cel mai bun scor de până acum.

–Pare crazy fun jocul ăsta!

–Cleizi che?

-Adică pare super distractiv! Tu ești încă mic. Tu nu știi să te joci. Dar te las să te uiți la mine. Așa-i mami? Ce comice sunt păsărelele!

–Așa e! Tu ești mare! Ai deja cinci ani! Haideți lângă mine și să pornim la vânătoare!

Am terminat de savurat madlena plină de amintiri. M-am cuibărit între băieții mei și am început să doborâm recorduri. Din când, în când îmi tremurau colțunii de la atâta râs. Jocul tinereții mele se transforma în jocul copilăriei lor.

Acest articol a fost scris pentru Spring SuperBlog 2018.

•Echipa Phenomenia readuce simpaticele prepelițe în telefoanele noastre. Aplicația de joc se poate descărca deja de pe Google Play și de pe App Store foarte curând.

*replică din filmul Vrăjtorul din Oz, rostită de Dorothy. Expresia originala: Toto, I’ve a feeling we’re not in Kansas anymore.