Doi ochi, însă…

O lume cu fața la perete, poveste SF

Literatura ca utopie

Era o lume ca oricare alta. Oameni de diferite forme și mărimi, colorați și pestriți. Fiecare își țineau de mână copiii și în spate nevasta, iar viața lor curgea lin, fără peripeții. Orașul și-l construiseră singuri. Legenda spune că din apele care-l înconjurau , au apărut la un moment dat un cuplu. Un el și o ea născuți din spuma mării. Când și-au umplut prima oară plămânii, făcuți din resturi de coral, cu aer, țipătul lor unit, a trezit pământul la viață. Și sute de vietăți s-au dezmorțit și au început să mișune, dând suflu și lacrimi țărânei.

Trecură ani, milioane, mii, nimeni nu poate ști. Nimeni nu a ținut socoteala vreodată. Deveniseră o lume ca oricare alta, doar că ascunsă timpului și ochilor străini. Locuiau toți împreună. L-ai putea numi un mic oraș. De fapt era o comunitate strânsă, care nu avea secrete nici ascunzișuri. Își trasaseră cu un…

Vezi articolul original 601 cuvinte mai mult

Reclame

Condiția scriitorului – Partea întâi

Întrebări, multe întrebări…

Literatura ca utopie

Am privit pagina albă din fața mea, cred că mai bine de o oră. Ce aș putea să scriu despre „Condiția scriitorului”, cel de azi sau dintotdeauna? Îmi venea greu să-mi adun cuvintele, să le așez într-un buchet cu sens și înțeles. Într-un final, m-am hotărât să scriu părerea mea subiectivă, neavând habar dacă va mușca un pic din adevăr sau din realitate. Și nici dacă va fi pe deplin înțeleasă.

Am început să citesc de mic copil. Am fost întotdeauna sensibilă și încăpățânată. Cu trecerea timpului, am învățat să-mi cenzurez anumite trăiri, dar la vârste fragede, eram ca un taifun de emoții. Acest lucru a făcut, deseori, să fiu exclusă de cei de vârsta mea. Sau să plec eu, nemulțumită că nu-mi urmau, întocmai dorințele. Mama, văzând că am tendința de a sta mai mult singură și în casă, mi-a arătat biblioteca. Am citit prima carte de povești…

Vezi articolul original 598 de cuvinte mai mult

Prima toamnă cu SuperBlog

De mărțișor mi-am făcut un cadou și mi-am agățat în piept numele de finalist- după multe și frumoase probe- în deja celebra competiție SuperBlog! Nu a fost cusută cu ață albă participarea mea, nici cu un șnur primăvăratic. A fost intensă, captivantă, incitantă, pe alocuri obositoare și multe alte epitete, dar știți deja asta. Ați … Continuă lectura Prima toamnă cu SuperBlog

Clipa când…

Literatura ca utopie

Îmi amintesc clipa. Acea clipă, lipită de niște ace de ceasornic. Mergea cu ele, fiind însuși cercul și totuși, doar o clipă. Și un simplu clipit ar fi putut-o șterge pentru totdeauna, dar nu. Ea mi-a tatuat secunda-n suflet, întâlnirea, cunoștința.

O zi, o noapte, mai contează? A fost dragoste la prima vedere. Ce stupid și cât de clișeic sună. Până și repulsia mea inițială nu poate fi descrisă, decât prin niște cuvinte prăfuite, zbârcite și înghesuite în ridurile hârtiei mototolite. Pentru că, după aceea, ca un amant perfect, m-a cucerit. M-a dezbrăcat de inhibiții, mi-a rescris numele îngroșând c-ul,u-ul, r-ul, v-ul, nici măcar a-ul nu l-a neglijat. M-a scris și definit. M-a renăscut.

Da, îmi amintesc clipa când am devenit una cu el. De la primii aburi cu care m-a întâmpinat, mi-a evaporat toate „fumurile”. Așa se spune, nu? M-am făcut mică, dar fericită. Cum doar un om mic…

Vezi articolul original 234 de cuvinte mai mult

Dragostea, mânca-o-ar puricii!

Încercări, încercări, încercări 🙂

Literatura ca utopie

„Te voi iubi o viață-ntreagă, orice ar zice cineva
Vei fi a mea, aici ș-acolo și nicicând nu îmi va păsa,
Că poate unul, câteodată, va spune: «Uite mă, la aștia doi,
Cum merg ei țanțoși, laolaltă, niște netrebnici, derbedei!»

Eu mă voi lipi de tine, mârâind la cei din jur,
Pentru că nimic in lume, nu ne va pune pe alt drum.”
Așa vorbea Grivei, dulăul, lipindu-și coada de a ei
O pisicuță mică, neagră, găsită-n ghenă, alaltăieri.

Ea tremura de încântare
Și vise își torcea încet,
Va fi o doamnă importantă,
Pe ulița din cartier.

Zile, nopți și luni trecură,
Iar Grivei și mâța lui,
Își încâlceau iubire-n blană,
Spre disperarea orișicui.

«Ia uite mă, se crede câine!
Acum de când s-a căpătat
Parcă și latră prăpădita,
Când se apucă de scuipat.

Și marele dulău, vezi bine,
Cu colții lui, ascunși în bot,
Cică ne mârâie, golanul!
Fir-ar…

Vezi articolul original 180 de cuvinte mai mult

Literatura, pentru voi, este…

Literatura ca utopie Travaliul încet al unor scriitori în devenire. Ce este literatura? "Literatura este prelungirea necesara eu-ului pentru a supravietui, spatiul-timp in care zero se confunda cu infinitul si imaginatia e la ea acasa." - Daniela Toader "Literatura este, pentru mine, putința de a trăi veşnicia înainte de vremea cuvenită tuturor sfârşiturilor ființei mele." … Continuă lectura Literatura, pentru voi, este…

Vasile

Literatura ca utopie

Există o lume ascunsă privirii care a uitat să mai vadă. O lume ascunsă, inclusiv timpului. Unii ar spune că, dacă vrei minute în plus, acolo e locul de unde le poți împrumuta.

Vasile, era norocos. Acea lume, pentru el era acasă. Norocos îl numesc eu. Dar ce știu eu? Eu nu am trăit niciodată acolo. Însă, când l-am văzut prima oară, hipotalamusul meu a prins viață. Îmi vine să râd… Auzi! Să folosești un cuvânt ca hipotalamus, când încerci să vorbești despre Vasile!El nu le are cu astea. De fapt, el nu le are cu nimic. El știe doar să trăiască. Și mi-a fost evident că el a trăit.

I-am strâns mâna, protocolar, neputându-mi lua ochii de la fața lui. Era frumos! Acea frumusețe brută. Iți dădea impresia de neterminat, de început. Parcă mă aflam în fața unei bucăți de piatră, aleasă de însuși Michelangelo, în care maestrul a…

Vezi articolul original 162 de cuvinte mai mult

O carte nescrisa – Mona

Mulțumesc mult, Amalia!
Mi-a făcut o deosebită plăcere să răspund la întrebări.

Sinapse

《Mi-am propus „să” … Să visez că pot, să cred că voi reuși și să fac! Nu prea am știu eu writerce înseamnă acest „fac”, dar nu m-am împotmolit în a mă intreba prea mult. Cumva, nu știu cum, am reușit să „fac” pași mici, pentru a continua să visez că pot și să cred că voi reuși》_ Mona, Facebook

Interviul cu Mona – O carte nescrisa, dezvăluie pașii pe care îi face pentru a reuși ce si-a propus: să scrie! Și scrie atât de dulce, curat, blând, dar și înțelept. Multumesc, Mona, pentru răspunsul la tema propusă din cartea Cum se scrie un text!

1)  care este locul preferat pentru scris?

Prefer să scriu pe malul mării, dar nu prea reușesc 🙂 Așadar, scriu acasă, de cele mai multe ori la masa din bucătărie. Nu am nevoie de un loc anume, îmi trebuie doar timp și inspirație.

2)  ce…

Vezi articolul original 672 de cuvinte mai mult