Un ziar și o ceașcă de cafea

Mă uitam la el prin aburii de cafea. Citea presa concentrat și când ceva îi atrăgea atenția își desena o cută, fix la rădăcina nasului și își strângea buzele într-un „nțțțț” perfect. Ne împărțeam diminețile de ani de zile deja. O rutină dulce și caldă. El citind, eu încălzindu-mi mâinile pe o ceașcă plină de promisiuni de deșteptare, privindu-l. Dacă cineva s-ar fi uitat mai atent la mine, sunt convinsă că mi-ar fi zărit inima în ochi. Stând ca pe un pervaz de fereastră, cu un zâmbet larg, îngroșându-și roșeața la fiecare clipit al lui.

Se apropia aniversarea noastră și se scurseră deja prea mulți ani, fără a o sărbători prin ceva special. Anul ăsta am hotărât că e cazul să nu o las să treacă pe lângă noi. Nu aveam multe zile libere la dispoziție, însă un weekend prelungit un pic ne era la îndemână. Așadar, am ales să profit de multitudinea de oferte city break Christian Tour și să evadăm, doar noi doi, să ne bucurăm unul de altul. Pregătisem deja și hainele pe care aveam să le luăm cu noi. Doar el nu avea nicio idee… încă.

Știam că are o plăcere nevinovată. De fiecare dată când termina de citit ziarul- da, iubeam și asta la el; faptul că nu renunțase la trecut așa ușor, că încă prefera să răsfoiască un jurnal tipărit- se delecta cu un joc de cuvinte încrucișate. În această ediție îl aștepta o surpriză.

Îl urmăream concentrată, abia stăpânindu-mi nerăbdarea. Ajungând în sfârșit la ultimele pagini, își ridică privirea contrariat:

-Ce e asta? De când și-au schimbat formatul?

-Te sfătuiesc să citești, poate te va surprinde ceva.

Cu nedumerire în glas, începu să citească cu voce tare:

„Dacă ar exista o poză perfectă, care să ne poată surprinde fericirea și iubirea, ar arăta așa: eu cu tine dimineața, vorbindu-ne fără cuvinte, iubindu-ne prin aburii de cafea. Cândva, nu știu cum și de ce, m-ai ales pe mine. Clipele de fericire trăite de atunci nu le pot număra, dar anii îmi șoptesc o cifră. Treisprezece. Acum treisprezece ani a fost „cândva-ul” nostru.

Însă anul acesta ne vom spune „La mulți ani!” într-un loc pe care îl vom face pentru câteva zile acasă. Te anunț că sunt nenumărate oferte de city break, așadar rezolvă puzzle-ul și află mai multe detalii! „

-Tu ai scris asta? Ce se întâmplă? mă întrebă, ridicând o sprânceană. Luă un creion și începu să încercuiască cuvintele indicate. Oferte city break de la Christian Tour.. Ai căutat tu? Când? Și unde mergem?

-Continuă! Afli imediat!

-Bilete de avion? Poftim?

-Da! Am cumpărat bilete de avion Christian Tour, dus-întors. Ai văzut și ce destinație am ales?

-Stai! Tu chiar vorbești serios? Ne vom petrece aniversarea într-un city break în Lisabona?

-Da! Ești fericit, bucuros, surprins?

-Sunt toate la un loc! Dar, totuși, de ce Lisabona? Chiar că poți sta toată viața alături de un om și cu toate acestea să nu înceteze în a te surprinde.

-Pentru a evada doar pentru câteva zile, era clar că trebuia să aleg o destinație la care să ajungem destul de ușor. Interesându-mă, am fost atrasă de Lisabona. Îmi pare că spune chiar povestea noastră. Este, categoric, una dintre cele mai frumoase capitale ale Europei, pentru ochii privitorului o adevărată oază de liniște, dar care a fost cutremurată din temelii și cu toate acestea și-a păstrat frumusețea. Cam așa suntem și noi. Familiarizați și cu greutățile, dar nu ne-am pierdut baza și am construit zi de zi un nou și același frumos.

Și click după click, uitându-mă la poze, m-am surprins că visez cu ochii deschiși. Parcă am văzut aievea cum ne vom plimba de mână pe străzile cartierului Alfama, pe ritmurile muzicii fado, admirând clădirile albite de ani și de istorie. Cum vom privi panorama orașului din castelul Sao Jorge și ne vom îndrepta pașii spre grădinile sale, unde vom saluta păunii care trăiesc în libertate. Mi-am notat promisiunile zilnice, pentru a le rosti în Mănăstirea Jeronimos, iar apoi vreau să savurăm două sau trei Pastel de Nata. Am înțeles că sunt niște tarte cu cremă de ou delicioase și că au fost preparate pentru prima dată, chiar în acest lăcaș. Vom admira Turnul Belem și te voi lăsa să te transformi în îmblânzitorul mărilor la Muzeul Maritim. Îmi voi înfrânge teama de înălțimi și voi merge seara alături de tine cu liftul vertical Santa Justa și mă voi simți una cu stelele.

Vom lua celebrul tramvai galben, cel cu numărul 28 și vom face un tur al orașului. Am de gând să luăm feribotul să traversăm râul Tagos până în satul Cacilhas, unde vom mânca cele mai delicioase și proaspete preparate din pește și fructe de mare. Știi cât de mult le ador!

Ce spui, nu-i așa că vor fi niște zile de vis?

-Se pare că ai pus la punct toate detaliile. Tot o romantică incurabilă ai rămas! Uite, am descoperit și ultimul cuvânt. Și eu te iubesc, măi zână! Și îți mulțumesc! Când ajungem, mai am o propunere: înainte de a ne întoarce acasă, să mergem până la Cabo de Roca. Este doar la trei sferturi de oră de Lisabona și e considerat cel mai vestic punct al Europei. Vom simți că suntem în locul unde lumea se sfârșește, dar noi vom privi dincolo de ape zâmbind spre lumea noastră.

-Da, lumea noastră mică. Un ziar în care tu te afunzi în realitate și o ceașcă de cafea în care eu amestec zâmbete.

-Azi, prin aburii ei am citit în el cea mai frumoasă declarație de dragoste. Da, minune, aleg „Treze”! Să mergem la Lisabona!

Acest articol a fost scris pentru SuperBlog 2018, ediția aniversară de zece ani.

Sursa poze: christiantour. ro și poze realizate/editate personal

*treze înseamnă treisprezece în limba portugheză

christiantour-300x294
Sponsor
Reclame

13 gânduri despre „Un ziar și o ceașcă de cafea

  1. Lisabona, Lisabona! Daca v-ati face o minima idee de sentimentele nostalgice ce ma apuca când vad scrieri despre Lisabona si, în general, despre Portugalia. Am trait acolo opt ani! Cunosc fiecare locusor pe care-l descrieti. Am recomandat tuturor Portugalia, ca destinatie turistica… oamenii, ca popor, traditiile si mâncarurile, muzica fado… Of!
    Frumos, Mona! Si cu aceeasi sensibilitate care apare în toate scrierile tale. Succes!

    Apreciat de 1 persoană

    1. Wow! Nu am știut că ai locuit și aici! Eu nu am fost niciodată, dar mereu mi-a fost descrisă cu așa o bucurie și încântare, încât a ajuns să fie una din destinațiile mele de vis!
      Mulțumesc tare mult, Daniela! Ești drăguță, ca de obicei 😊🤗

      Apreciat de 1 persoană

  2. Lisabona a detronat toate orasele vizitate de mine. Nu. Portugalia a detronat toate locurile vizitate in lumea asta de mine. Nu stiu, e ceva acolo, o lumina aparte. O culoare, un murmur… E sigura vacanta pe care am pus-o pe blog rupand din mine bucatele cand o scriam. Ca si cum trecuse in artere si dand-o mai departe ma sfasia. Nu stiu de ce. Pur si simplu.
    Felicitari, ai reusit sa redai autenticitatea chiar daca nu ai cunoscut-o! Mi-a placut!

    Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s