Mirosul dragostei

Era o căsuță din lemn, umbrită de doi nuci mari și verzi, care aveau tulpinile lipite și crescură unul lângă altul, fără a se lua la întrecere. Când ieșeai în pridvor te simțeai parte dintr-o carte poștală. Dădeai cu ochii de un munte mândru, care mai mereu își lăsa vârful să se joace de-a v-ați ascunselea cu norii. Mie mi se părea că stă cam într-o rână și că singurul lucru care îl susținea era acest mic bordei, pe care eu îl numeam adeseori acasă.

Nu puteam zăbovi mult în contemplare, fugeam repede să mă spăl cu apă de la cișmeaua din curte și mă întorceam parcă cu picuri de rouă pe față în casă, exact la timp pentru a o vedea pe bunica cum răstoarnă ceaunul plin de mămăligă. Ne puneam în jurul mesei, și cu mâinile goale începeam să rupem din ea. O amestecam cu brânză făcută la stână de bunicul și atâta o modelam în mâini, până căpăta forma unui cap de ciomag ciobănesc. Nici că ne păsa că arde. Mușcam cu poftă, neratând nici ultima firmitură. Apoi ieșeam la soare cu mâinile roșii de la fierbințeală și mirosind a brânză și a dragoste.

Da! Dragostea are miros. Eu am învățat de mic copil că așa e. Orice gest, orice simțământ nu poate să descrie mai bine dragostea, decât mirosul ei. Iar acasă la bunica îți umpleai nările cu ea. Cu mirosul plăcintelor abia scoase din cuptor, al gogoșilor care parcă erau niște brățări aurite, al scrijelelor de cartofi făcute pe plita cuptorului, al zahărului topit peste orice voiam…

Când mă întorceam din vacanțe, mă așteptau părinții și îmi spuneau cu un zâmbet larg pe față: Bine ai venit acasă!

De data aceasta eram într-un apartament de bloc. Muntele nu mai era primul lucru ce îl vedeam când deschideam ochii. Dimineața aveam întotdeauna timp să mă spăl cum se cuvine și să șterg orice urmă de apă. Însă dragostea avea miros și aici. De data aceasta mirosea a boabe de cafea proaspăt măcinate, a lapte cu cacao, a colț de pâine uns cu gem de căpșuni, a parfum fin care îmi intra și mie un pic în piele după fiecare îmbrățișare a mamei mele, a barbă proaspăt rasă când îl pupam pe tatăl meu. Da… dragostea are miros!

25-45-062_10_2-300x300

A venit și ziua când a fost rândul meu să pregătesc un acasă pentru cineva. Mi-am cumpărat propriul meu loc, casa noastră , a familiei mele. Când am pășit pentru prima dată în ea, totul era nou. Aștepta să ne punem amprenta și să o transformăm într-un cămin. Însă, cum ai putea să speri că vei reuși să faci dintr-o locuință, deocamdată atât de impersonală, un loc cald, pe care să-l poți numi cu tot sufletul acasă? Trebuia să o umplu cu mirosul dragostei.

Datorită acestui imbold am optat pentru o bucătărie spațioasă. Îmi doream să o transform în locul meu. Toată magia avea loc aici. Pentru mine, era cel mai important spațiu din casă. Așadar m-am dăruit trup și suflet amenajării lui. Tot ceea ce știam e, că am nevoie să caut în liniște tot ce am nevoie, să mă documentez, să o modelez după sufletul meu.

Am optat fără ezitare pentru un front de lucru comun. Știam că acest concept fusese implementat de către școala Bauhaus și favorizează procesul de lucru si igienă. Mă visam pregătind masa și imaginându-mi amintirile pe care le voi sădi în sufletele celor dragi mie. Însă eu nu aș fi putut face asta privind un perete. Așadar, am ales o insulă de bucătărie. Spațiul generos îmi permitea acest lucru și astfel putem profita și de lumina naturală nu doar de cea artificială. Mereu mi-am dorit o bucătărie luminoasă. Consider importantă iluminarea atât a spațiului cât și a tavanului. E, până la urmă, o nevoie psihologică a omului să simtă cerul deasupra capului. Iar mie îmi lipsea cerul liber de „acasă”. Și am hotărât să fie capabilă de modificări. Seara să pot savura un pahar de vin în penumbră sau să pot observa orice detaliu când e folosită la capacitate maximă.

Și iată-mă cu toate așezate ergonomic și la îndemână, iar șansa de a crea dragoste creștea văzând cu ochii. Venise timpul să trec la detalii, acele lucruri care dau culoare locului, care îl fac al tău. Stăteam în mijlocul încăperii, începând să mă simt din ce în ce mai confortabil. Pentru a economisi timp și pentru că toată atmosfera îmi „inspira confort„, am optat pentru un magazin online și mi-am descărcat aplicația mobilă pentru a mă putea plimba nestingherită și a găsi locul perfect pentru toate ustensilele de bucătărie.

fata_de_masa_edyta_gri_1_-300x300

Și povestea a început a se scrie. Mi-am ales cu grijă fiecare cratiță, fiecare set de tigăi și toate accesoriile care îmi erau atât de necesare. Datorită faptului că aveam mai multe surse de lumină, care funcționau independent, am așezat masa și scaunele de bucătărie într-un loc care să se preteze la cele mai surprinzătoare transformări. Plin de râsete și voie bună în momentele când eram toți în jurul ei la cină sau prânz, iar când somnul și-ar fi intrat în drepturi, ar fi devenit locul meu încărcat cu intimitate, fiind doar ușor luminat. Eu și o carte sau cu un laptop în față, simțind și mirosind dragostea.

Da, undeva mai există o casă. Stă rezemată de un munte mereu tânăr. Însă, ușile îi sunt închise. Mai păstrează un ușor iz, simțit doar de amintiri. Bunica nu mai aprinde de multă vreme focul în cuptor. Acasă nu mai e acasă. Tata ne zâmbește de undeva de sus, iar masa din bucătărie a cam uitat cum e să fie înconjurată de fericire și plină de bucate.

Dar eu am adus ceva cu mine. Din fiecare loc unde mi-a rămas o bucată de suflet. Lângă modernul infuzor de cafea stă la loc de cinste vechea râșniță, care îmi aroma diminețile. Uneori îi face cu ochiul luându-i locul, când dorul mă îndeamnă spre aduceri aminte. Duminica dimineața, învelesc mămăliga aburindă, nu cu frumoasele prosoape de bucătărie, pe care le am mereu la îndemână, ci cu unul țesut și cusut de mâinile dragii mele bunici. Pentru că mirosul dragostei nu se uită. Noua mea casă a devenit acasă.

Acest articol a fost scris pentru SuperBlog 2018, ediția aniversară de 10 ani.

Sursa foto: somproduct. ro

logo-somproduct_1536240274-300x300
Sponsor
Reclame

16 gânduri despre „Mirosul dragostei

  1. Sublima (r)evolutia iubirii de „acasa” ! O calatorie fascinanta pe Calea Adevaratei Iubiri, de la radacinile puternic înfipte în glia stramoseasca, pâna la ramurile cu flori roditoare, ale Pomului Vietii ! 🙂
    O noapte linistita, viata eterna, fericita, draga Mona !

    Apreciat de 1 persoană

  2. „Acasa” al nostru era atât de strâmt. Dar la fel, nu am sa uit vreodata mirosul cozonacilor calzi, n-am s-o uit pe mama când se lupta cu aluatul si când ne spunea sa nu ne mai plimbam pe usa, ca sa creasca. Mama facea cei mai buni cozonaci. Pufosi, nici prea dulci, nici prea încarcati.
    Noua ne lipseste partea cu bunicii, din pacate, sau este destul de stearsa. Dar ma bucur enorm ca nu le-a lipsit nicio clipa copiilor nostri.

    Apreciat de 1 persoană

    1. La bunica era mic și la mine. Casă bătrânească, parcă adusă de la muzeul satului, iar noi eram trei verișori care săream ca niște iezi peste tot. Acasă la ai mei era bine, eu fiind singură la părinți și apartament destul de mare. Azi visez să am bucătăria descrisă în articol.🙂
      Sper să reușesc să îi duc și pe copiii mei mai des la mama, să fie binecuvântați și ei cu amintiri atât de unice! ❤

      Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s