De(spre) mine, înspre voi

Mi-am „luat” singură o leapșă

Potecuța și-a dat singură o leapșă. Drăguță cum e, nu a nominalizat pe nimeni. Că știți cum se întâmplă. Cuiva i se pare drăguță provocarea, se gândește la tine și te invită să participi. Gândul este extrem de frumos, îți place că ai fost amintită, dar dacă nu reușești să onorezi invitația te simți foarte prost și îți vine să te ascunzi printre blogurile blogosferei.

Dar cum mie îmi place și să fiu amintită și să mă înham la provocări, ce mi-am spus?

Așadar, să vedem ce pot!

Un cuvânt care mi-ar fi plăcut să fie inventat de mine: cracadil. Da, știu că nu e un cuvânt din limba română. Cred că există în rusă, dacă nu mă înșel, dar l-am zis odată din greșeală și de atunci râd cu lacrimi de fiecare dată când îmi amintesc și, bineînțeles, îl spun din nou cu voce tare. Gata! Că m-a pufnit râsul!

O carte pe care mi-aş fi dorit să fie numele meu: Greu de răspuns. Multe, foarte multe! Aleg, azi, Forsyte Saga. Mâine voi spune alt titlu și tot așa.

O poezie pe care aş fi vrut să o fi scris eu: Of! Voi spune Dacă… de Rudyard Kipling. Dar cred că mai degrabă aș vrea să o trăiesc. V-o arăt și vouă în cazul în care, prin absurd, nu o știți:

„De poţi să nu-ţi pierzi capul, când toţi în jurul tău
Şi l-au pierdut pe-al lor găsindu-ţi ţie vină,
De poţi, atunci când toţi te cred nedemn şi rău
Să nu-ţi pierzi nici-o clipă încrederea în tine
De poţi s-aştepţi oricât fără să-ţi pierzi răbdarea
De rabzi să fii minţit, fără ca tu să minţi
Sau când hulit de oameni, tu nu cu răzbunarea
Să vrei a le răspunde, dar nici prin rugăminţi.

De poţi visa, dar fără să te robeşti visării
De poţi gândi, dar fără să-ţi faci din asta un ţel,
De poţi să nu cazi pradă nicicând exasperării
Succesul şi dezastrul primindu-le la fel,
De poţi să-auzi cuvântul rostit cândva de tine
Răstălmăcit de oameni, ciuntit şi prefăcut,
De poţi să-ţi vezi idealul distrus şi din ruine,
Să-l reclădeşti cu-ardoarea fierbinte din trecut.

De poţi risca pe-o carte întreaga ta avere
Şi tot ce-ai strâns o viaţă să pierzi într-un minut,
Şi-atunci, fără a scoate o vorbă de durere
Să-ncepi agoniseala cu calm, de la-nceput
Iar dacă trupul tău, uzat şi obosit
Îl vei putea forţa să-ţi mai slujească încă
Numai prin străşnicia voinţei tale şi astfel,
Să steie peste veacuri aşa cum stă o stâncă.

De poţi vorbi mulţimii fără să minţi şi dacă,
Te poţi plimba cu regii, fără a te-ngâmfa
De nici amici, nici duşmani nu pot vre-un rău să-ţi facă
Pentru că doar dreptatea e călăuza ta,
Şi dacă ştii să umpli minuta trecătoare, 
Să nu pierzi nici-o filă din al vieţii tom,
Al tău va fi Pământul, cu bunurile-i toate,
Şi mai presus de toate – vei fi un OM, copilul meu !”

Un film în care aş fi vrut să joc: În What dreams may come cu Robin Williams și în Mississippi Burning. Dar cel mai mult mi-ar fi plăcut să joc într-un serial. În mai multe de fapt. Multe și lungi!

O melodie pe care aş fi compus-o şi cântat-o eu… Foarte, foarte multe! Sincer. Voi numi ASTA și ASTA. Și mai ales ASTA!

Gata! Mulțumesc, Potecuță! Dacă vreți și voi să „luați” această leapșă, vă rog mult!


Recomandarea de azi
O poți comanda AICI

Sursa foto: pixabay

*linkurile din articol, folosite ca îndemn de achiziționare a cărții, sunt linkuri de afiliere. Asta însemnând că eu primesc un comision dacă alegeți să cumpărați o carte folosind aceste linkuri. Prețul este neschimbat pentru voi, doar că pe mine mă ajutați printr-o simplă alegere să obțin mici comisioane la vânzare.

Reclame

14 gânduri despre „Mi-am „luat” singură o leapșă

  1. Îţi mulţumesc mult, draga mea!
    Doamne, ce poezie ai ales, m-a cutremurat deşi nu e prima dată când o citesc. Superbă! De melodii… ce să zic, şi acum sunt cu Waits în căşti, e ceva ce nu poate fi descris. Îmi plac mult răspunsurile tale!
    Cuvântul e demenţial, am râs şi eu. Dar spune-mi, te rog, e în loc de crocodil sau ce ar vrea să însemne? 😀
    Te îmbrăţişez cu drag!

    Apreciat de 1 persoană

    1. Eu îți mulțumesc, Potecuță!
      Da, eu l-am zis în loc de crocodil. Cineva mi-a spus că chiar așa se spune la crocodil în limba rusă, dar nu garantez că nu m-a păcălit 😁
      Mă bucur că ți-au plăcut și melodiile și răspunsurile! Iar poezia, of, da e… da!..
      Te îmbrățișez! 🤗

      Apreciat de 1 persoană

    1. Yeeey! Mulțumesc! Chiar nu eram sigură dacă mi-a spus adevărul 😁
      Tom Waits nu e digerabil oricând și nu tuturor place, dar în anumite stări eu ador să-l ascult.
      O seară frumoasă și ție, mulțumesc!
      Și abia aștept să citesc și răspunsurile tale! 😊🤗

      Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s